Inflația de 9,7% la final de 2025: energia și serviciile pun presiune pe bugetul românilor

România intră în 2026 cu o inflație care nu mai arată ca un val generalizat, ci ca o succesiune de șocuri locale, cu efecte în lanț. Dacă există o cifră care explică cel mai bine senzația de „scumpire peste tot”, aceea este creșterea anuală de 60,91% la energia electrică în decembrie. O astfel de mișcare nu rămâne în factură: se duce în costurile firmelor, apoi în prețurile serviciilor și, în final, în coșul zilnic.

Pe acest fundal, indicatorul-sinteză confirmă că presiunea nu s-a închis odată cu anul: inflația anuală a rămas la 9,7% la finalul lui 2025, ușor sub 9,8% în noiembrie. Pe luna decembrie, prețurile au urcat cu doar 0,22% – o „pauză” statistică, nu o întoarcere la normal. Potrivit Profit.ro, România bifează al cincilea an consecutiv peste intervalul-țintă al BNR, iar asta menține nervozitatea în jurul dobânzilor și al așteptărilor din economie.

Ce spune, de fapt, 9,7%: nu o stabilizare, ci o schimbare de motor

O scădere de câteva zecimi poate crea iluzia că inflația „se așază”. Finalul lui 2025 arată însă altceva: scumpirile își schimbă sursa. O parte vine din energie și din efecte administrative/fiscale care se văd rapid în prețuri. O altă parte urcă gradual, din costuri operaționale și salariale, apoi se fixează în servicii – segmentul care, odată scumpit, cedează greu.

Diferența față de episoadele clasice de inflație este tocmai această migrare a presiunii. Prețurile nu cresc „la fel” peste tot, ci pe zone care se aprind pe rând: utilități, servicii, alimente. Pentru public, asta înseamnă că scumpirea devine mai greu de anticipat și mai greu de controlat la nivel de buget.

Cine trage în sus costul vieții: serviciile conduc, alimentele apasă psihologic

Descompunerea pe grupe explică de ce oamenii simt că „nu se mai termină”: serviciile au avut o creștere anuală de 11% (decembrie 2025 vs. decembrie 2024), mărfurile nealimentare au urcat cu 10,48%, iar alimentele cu 7,75%, conform sumarizărilor publice ale datelor INS.

Serviciile se văd mai greu în statistici, dar se simt mai des în viața reală. Acolo intră transport, reparații, chirii, întreținere, servicii personale – cheltuieli repetate, care se plătesc săptămânal, nu sezonier. Când acest segment conduce inflația, presiunea devine „constantă”, nu ocazională, pentru că include costuri structurale: salarii, utilități, chirii, logistică.

Alimentele, chiar cu un procent mai mic decât serviciile, rămân barometrul social. Coșul alimentar dă tonul percepției publice, fiind cheltuiala inevitabilă. HotNews.ro remarca inclusiv creșterea accentuată a prețului la cafea ca simbol al scumpirilor cotidiene: genul de produs care transformă inflația din indicator în rutină.

Cum se vede în gospodării: facturi mai mari, servicii mai scumpe, consum mai prudent

Pentru populație, miza nu este rata totală, ci lista de cheltuieli care se înmulțește: utilități, transport, servicii, produse de bază. Scumpirea energiei electrice produce două efecte simultan. Primul este direct: facture mai mari și risc crescut de întârzieri la plată în gospodăriile fragile. Al doilea este indirect: crește costul de funcționare al companiilor, care ajung să transfere presiunea în prețuri.

În astfel de perioade apare „inflația din gesturile mici”: oamenii reduc cantități, schimbă branduri, urmăresc promoții, amână achiziții mai mari, taie cheltuieli neesențiale. La nivel agregat, această prudență poate încetini consumul, iar consumul mai slab devine, la rândul lui, un frâu economic.

Presiune pe firme și pe stat: cleștele costuri–cerere și dilema dobânzilor

Companiile sunt prinse între creșterea costurilor (energie, materii prime, logistică, salarii) și riscul de a lovi cererea prin prețuri mai mari. Transferul integral în preț poate însemna pierdere de clienți. Absorbția costurilor în marjă poate amâna investiții și poate reduce competitivitatea. În special în servicii, unde forța de muncă contează mult, presiunea salarială se poate transforma rapid în prețuri mai mari.

În plan macro, o inflație de 9,7% obligă BNR la prudență. Temperarea lunară poate alimenta speculații despre dobânzi mai mici în 2026, însă nivelul anual rămâne suficient de ridicat încât banca centrală să evite semnale care ar reaprinde anticipațiile inflaționiste. În paralel, statul simte presiunea prin indexări și prin costuri publice mai mari, într-un moment în care disciplina bugetară rămâne o constrângere.

2026: între dezinflație lentă și riscul unui nou val

Anul 2026 începe cu o întrebare de fond: scade inflația „natural”, prin efecte de bază și temperarea cererii, sau rămâne încăpățânată din cauza focarelor structurale? Scenariul mai favorabil se sprijină pe comparații anuale mai ușoare în a doua parte a anului și pe o stabilizare a energiei. Un scenariu prudent include riscuri clare: ajustări administrative/fiscale, volatilitate energetică, presiuni în piața muncii care se duc direct în servicii.

Certitudinea de la final de 2025 este alta: România nu are doar o inflație mare, ci una concentrată în cheltuieli recurente. Exact acolo se va vedea dacă 2026 devine anul în care scumpirile cedează sau anul în care costul vieții rămâne principalul subiect economic.