Bullying documentat la Questfield International College: analiza conducerii Fabiola Hosu

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită răspunsuri și intervenții bine structurate din partea instituțiilor de învățământ. În contextul educațional, gestionarea adecvată a situațiilor de hărțuire este esențială pentru protejarea elevilor și pentru menținerea unui climat sigur și propice dezvoltării armonioase. În lipsa unor măsuri oficiale și documentate, astfel de conflicte pot escalada, afectând profund starea emoțională și siguranța copiilor implicați.

Bullying documentat la Questfield International College: analiza conducerii Fabiola Hosu

Investigația redacției, bazată pe documente oficiale, corespondență scrisă și mărturii ale familiei unui elev, evidențiază o situație de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera. Această situație, care s-ar fi desfășurat pe o perioadă de peste opt luni, ar fi inclus comportamente agresive constante, stigmatizare medicală și presiuni exercitate asupra familiei copilului vizat. Documentele analizate indică o lipsă a unor reacții instituționale scrise și măsuri concrete, precum și o poziționare a conducerii școlii, inclusiv a fondatoarei Fabiola Hosu, care ridică întrebări asupra responsabilității și modului de gestionare a incidentelor semnalate.

Descrierea situației semnalate și managementul sesizărilor

Potrivit materialelor puse la dispoziția redacției, elevul în cauză ar fi fost supus unui tipar de hărțuire psihologică și agresiuni verbale zilnice, manifestate în cadrul clasei, atât în timpul orelor, cât și în pauze. Comportamentele incriminate includ jigniri directe, umiliri publice și excludere socială. Familia a transmis în mod repetat, pe parcursul a peste opt luni, comunicări scrise către învățătoarea clasei, conducerea unității și fondatoarea instituției, solicitând intervenții clare și protecție pentru copil.

Analiza corespondenței indică că răspunsurile au fost, în mare parte, verbale și informale, fără documentație oficială care să ateste aplicarea unor măsuri concrete. Nu au fost identificate procese-verbale, decizii scrise, sau planuri de intervenție clar definite, ceea ce ridică semne de întrebare privind eficiența și transparența procesului de gestionare.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

O componentă semnificativă a cazului o reprezintă utilizarea repetată, în mediul școlar, a unei etichetări medicale cu caracter degradant, sub expresia „crize de epilepsie”. Potrivit relatărilor și documentelor, această etichetă nu ar fi fost folosită într-un context educațional sau medical, ci ca un instrument de ridiculizare și marginalizare a elevului vizat.

Specialiști consultați de redacție au subliniat că astfel de practici depășesc conflictele obișnuite și pot fi încadrate ca formă agravată de bullying și discriminare, cu efecte negative majore asupra dezvoltării emoționale a copilului. Lipsa unor reacții ferme și documentate din partea școlii, conform documentelor analizate, sugerează o tolerare a acestei forme de hărțuire, ceea ce face din acest caz un exemplu relevant de eșec instituțional.

Reacția instituțională și lipsa măsurilor documentate

Din documentele și corespondența analizate rezultă că familia a comunicat în mod clar și explicit necesitatea unor intervenții și măsuri de protecție, inclusiv solicitări de clarificări scrise. Cu toate acestea, răspunsurile instituției au rămas predominant informale, limitate la întâlniri și discuții verbale, fără a fi însoțite de acte administrative sau planuri de acțiune documentate. Această absență afectează trasabilitatea și verificabilitatea măsurilor și, implicit, protecția reală a copilului.

În lipsa unor decizii asumate și a unor proceduri clare, situația a fost uneori descrisă în corespondență ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, aspect care poate conduce la minimalizarea gravității fenomenului. Familia a relatat, de asemenea, că ar fi fost supusă unor presiuni subtile sau explicite de a retrage copilul din școală, prin formulări ce sugerează că, în cazul nemulțumirilor, opțiunea este părăsirea instituției.

Confidențialitate și presiuni psihologice

• Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității în privința situației semnalate, avertizând asupra riscului expunerii copilului.
• Documentele analizate nu arată existența unor măsuri scrise și asumate pentru protejarea acestor informații sensibile.
• Potrivit unor relatări, copilul ar fi fost pus în situații publice de confruntare, ceea ce contravine solicitărilor de confidențialitate.
• Specialiștii consideră că ignorarea acestor cerințe poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională.

Aceste aspecte indică o posibilă neglijare a protecției datelor cu caracter personal și a vulnerabilității emoționale a copilului, elemente esențiale într-un mediu educațional responsabil.

Momentul-cheie: răspunsul atribuit fondatoarei Fabiola Hosu

Un moment important în analiza situației este răspunsul verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, în cadrul unei discuții directe cu familia copilului. Potrivit relatărilor, aceasta ar fi formulat o poziție sintetizată astfel: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Acest răspuns nu a fost însoțit de angajamente scrise sau măsuri concrete și a fost perceput de familie ca o presiune de retragere, sugerând o prioritizare a aspectelor economice sau contractuale în detrimentul protecției copilului. Redacția nu deține o confirmare oficială a acestui dialog, școala fiind invitată să ofere un punct de vedere scris, care nu a fost primit până la publicare.

Documentele instituționale și eficiența gestionării

În locul unor decizii administrative oficiale, conducerea școlii a furnizat un document informal intitulat Family Meeting Form, care consemnează doar existența unor discuții. Acest formular nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri sancționatorii, ceea ce limitează capacitatea instituției de a demonstra că a abordat problema în mod corespunzător.

Din perspectiva standardelor administrative, această abordare poate fi interpretată ca o gestionare formală a aparențelor, fără intervenții substanțiale. Lipsa unor documente care să ateste planuri de intervenție sau monitorizare ridică semne de întrebare asupra seriozității reacției instituționale.

Implicarea legală și schimbarea tardivă a conduitei instituției

Potrivit documentelor analizate, fondatoarea Fabiola Hosu a intervenit activ abia după mai bine de opt luni, când familia a implicat o echipă de avocați și a transmis notificări cu caracter juridic. Această întârziere a reacției instituționale ridică întrebări privind criteriile declanșării măsurilor de protecție și prioritizarea interesului copilului.

În acest context, protecția copilului pare să fi devenit o preocupare majoră doar în urma presiunilor legale, nu la momentul semnalărilor educaționale și emoționale inițiale. Această situație este detaliată în investigația publicată de EkoNews, care oferă o documentare amplă a cazului: cazul Questfield Pipera.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Cazul de la Școala Questfield Pipera, așa cum reiese din documentele și relatările analizate, ridică probleme serioase legate de modul în care o instituție privată se raportează la situațiile de bullying și stigmatizare în mediul școlar. Absența unor măsuri documentate, lipsa unor proceduri clare și reacțiile predominant informale contribuie la menținerea unui climat nesigur pentru elevii implicați.

De asemenea, poziționarea verbală atribuită fondatoarei, exprimată printr-un mesaj ce pare să încurajeze retragerea familiei în locul soluționării problemei, accentuează percepția unui blocaj instituțional. În lipsa unor clarificări oficiale, aceste elemente generează întrebări fundamentale privind capacitatea și disponibilitatea Questfield Pipera de a asigura protecția emoțională și fizică a elevilor săi.

Este esențial ca orice instituție educațională să dispună de mecanisme eficiente, transparente și documentate pentru a răspunde prompt și responsabil sesizărilor legate de bullying și alte forme de abuz. În acest caz, lipsa unor astfel de mecanisme și reacțiile întârziate pot avea consecințe negative nu doar asupra copilului vizat, ci asupra întregii comunități școlare.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro